M**** C****** M*****
InculpatDispune înlăturarea erorii materiale, din conţinutul minutei sentinţei penale nr. 331/2018, dosar nr. 8164/211/2016* al Judecătoriei Cluj-Napoca aceasta urmând a avea următorul cuprins: „…rap. la art. 51 CP 1969…”. În temeiul art. 272 alin. 1, art. 275 alin. 3 CPP va dispune ca cheltuielile judiciare în sumă de 10 lei avansate de stat să rămână în sarcina acestuia. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 21.05.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.05.2018În temeiul art. 396 alin. 1, 5 CPP, art. 14 CPP, art. 16 alin. 1, lit. b, d CPP rap. la art. 30 CP, achită pe inculpatul -MEDVE CATALIN-MIHALY; -pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, prev. de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. şi de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de înmatriculare sau înregistrare, prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b CP 1969 şi a art. 5 alin. 1 CP; În temeiul art. 397 alin. 1 CPP, art. 19 alin. 1, art. 20 alin. 1, art. 25 CPP, constată că infracţiunile prev. de art. 85 alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. fiind de natură formală nu au produs prejudicii, astfel că nu s-a exercitat acţiunea civilă în legătură cu aceste fapte. În temeiul art. 398, art. 275 alin. 3 CPP dispune ca plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 750 lei să rămână în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.02.2018.
Hotarare 331/2018 din 12.02.2018ap
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2018Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea inculpatului să se prezinte în faţa instanţei. Revine cu adresă către Poliţia Rutieră Cluj cu solicitarea de remitere către instanţă a numerelor (plăcuţelor) de înmatriculare provizorii ce au fost ridicate la data constatării faptei, alături de solicitarea de a comunica dacă au fost ridicate şi alte acte (ex. talon, asigurare) vizând acele numere sau orice alt act privind numerele autovehiculului depistat în trafic, cu rugămintea de a le remite împreună instanţei. Se ataşează adresei o copie de pe actul de constatare. Amână judecarea cauzei pentru data de 29 ianuarie 2018, complet P3, sala 165, ora 13:00, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, prin apărătorul ales. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 04.12.2017Emite mandat de aducere pe numele martorului Săbăduş Marius Nelu. Emite o adresă către Poliţia Rutieră Cluj cu solicitarea de remitere către instanţă a numerelor (plăcuţelor) de înmatriculare provizorii ce au fost ridicate la data constatării faptei, alături de solicitarea de a comunica dacă au fost ridicate şi alte acte (ex. talon, asigurare) vizând acele numere sau orice alt act privind numerele autovehiculului depistat în trafic, cu rugămintea de a le remite împreună instanţei. Amână judecarea cauzei pentru data de 04 decembrie 2017, complet P3, sala 165, ora 08:30, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, prin apărătorul ales. Se citează martorul Săbăduş Marius Nelu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017Acordă un nou termen de judecată în vederea administrării probei testimoniale cu audierea martorilor Medve Ladislau şi Săbăduş Marius Nelu. Pune în vedere inculpatului să aducă la cunoştinţă tatălui său, numitul Medve Ladislau, termenul de judecată fixat, pentru a se prezenta în vederea audierii. Amână judecarea cauzei pentru data de 23 octombrie 2017, complet P3, sala 165, ora 08:30, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, personal şi prin apărătorul ales. Se citează martorii Medve Ladislau şi Săbăduş Marius Nelu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 25.09.2017Acordă un nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei pentru data de 25 septembrie 2017, complet P3, sala 165, ora 08:30, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, personal şi prin apărătorul ales. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 29.05.2017Preschimbat pentru 15.05.2017, ora 8:30, sala 165.
Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea inculpatului să se prezinte în faţa instanţei şi să îşi pregătească apărarea. Amână judecarea cauzei pentru data de 29 mai 2017, complet P3, sala 165, ora 08:30, pentru când se recitează inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017