M**** C*****
Condamnat- în baza art. 353 alin. 10 Cod procedură penală, se preschimbă termenul de judecată pentru data de 15.06.2017, sala 6, ora 8,30.
În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 59 Cod penal din 1969, respinge ca nefondată cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul M**** C*****, de sub efectul pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată prin Sent. pen. nr. 132/2015 a Tribunalului Bihor. Fixează termenul din 17.07.2017, după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu procurorul şi cu condamnatul. Pronunţată în şedinţa publică din 15.06.2017.
Hotarare 600/2017 din 15.06.2017Admite declaraţia de abţinere formulată de către doamna procuror Miriam Mihai din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, urmând ca la soluţionarea dosarului nr. 8195/271/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, Ministerul Public să fie reprezentat de către un alt procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi 13.06.2017.
Incheiere abtinere din 13.06.2017