Dosar 819/88/2017 din 11.04.2017

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 819/88/2017
Data dosar:
11.04.2017
Instanta:
Tribunalul Tulcea
Departament:
Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C-LM6
  • Admite in parte cererea

    Admite acţiunea în parte. Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite, inclusiv a sporului pt. munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică şi a sporului pt. munca prestată pe timpul nopţii,aferente perioadei 10.01.2017-28.02.2017, drepturi ce se vor actualiza cu dobânda legală, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial lunar în parte şi până la data de 04.05.2017. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pt. perioada 04.05.2017 şi până la data plăţii efective a drepturilor salariale datorate reclamantului, cât cel privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, ca nefondate. Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii, ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.11.2017.

    Hotarare 1867/2017 din 02.11.2017
  • Sedinta din data de 26.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C-LM6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 02.11.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017
  • Sedinta din data de 28.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C-LM6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă către pârâtă pentru a depune înscrisurile solicitate de instanţă. Dispune amendarea administatorului societăţii pârâte cu suma de 500 lei. Acordă termen de judecată la data de 26.10.2017.

    Incheiere de sedinta din 28.09.2017
  • Sedinta din data de 30.08.2017 la ora 09:00

    Complet: C-LM6
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 28.09.2017 în vederea emiterii unei adrese către societatea pârâtă să depună la dosar, în original, registrul de buletinul posturilor, registrul procese verbale, procese verbale de predare primire ture, aferente perioadei ianuarie, februarie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.08.2017.

    Incheiere de sedinta din 30.08.2017
  • Sedinta din data de 12.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C-LM6
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 30 august 2017 pentru studiul înscrisurilor. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2017.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2017
  • Sedinta din data de 25.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C-LM6
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 12 iunie 2017 pentru a se emite adresă către pârâtă să comunice foile colective de prezenţă şi procesele verbale de predare primire ture privind pe reclamant pentru perioada 10 ianuarie 2017-28.02.2017, precum şi adresă către Casa de Asigurari de Sănătate Tulcea, să precizeze dacă s-au achitat contribuţiile de sănatate pentru reclamant. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2017.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD