C**** M*****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate C**** M*****. În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului C**** M*****,, anterior executării integrale a pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 34/2015 a Tribunalului Neamţ, mandat de executare nr. 103/2015. În baza art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 03.04.2019- constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 5 şi art. 104 al. 2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Ţarălungă Vlad-delegaţie nr.1644/2017, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.10.2017.
Hotarare 1456/2017 din 26.10.2017Amână cauza la 26.10.2017 în vederea achitării despăgubirilor civile
Incheiere de sedinta din 12.10.2017