Ş***** V******
ReclamantP***** Z******
PârâtM***** C*****
PârâtS******** V****** ( C****** d* a****** D********* D** F***
PârâtS****** V***** (******* d* a***** D********* D** F*****
PârâtÎn temeiul art.242 alin.1 din Codul de procedură civilă, suspendă judecata cauzei având ca obiect partaj judiciar, privind pe reclamanta-pârâtă Ş***** V******, pe pârâţii-reclamanţi Stencoane Viorica, Sîrghie Vasile, Sîrghie Constantin, Sîrghie Petre, Sîrghie Ioan, Sîrghie Dorina, Sîrghie Ileana, Bolohan Vasile, Avădanei Doina, Mireuţi Ioan şi Mateiciuc Doiniţa, precum şi pe pârâţii P***** Z******, M***** C*****, Marin Dora, Mireuţ Zînica, Bursuc Gheorghe şi Lungu Elena. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, cererea de recurs putând fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 6 aprilie 2022.
Incheiere suspendare din 06.04.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, pentru a fi soluţionată cererea de îndreptare eroare materială formulată cu privire la sentinţa pronunţată în dosarul nr.3876/314/2008. Menţine în sarcina reclamantei-pârâtei obligaţia stabilită la termenul anterior, respectiv : să depună la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, lămuriri cu privire la modalitatea concretă de individualizare a suprafeţelor de teren primite de defunctul Mirăuţi Constantin prin sentinţa civilă nr.1048/06.03.2009 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr.3876/314/2008, aşa cum a fost aceasta modificată prin decizia nr.1113/01.09.2009 a Tribunalului Suceava – Secţia Civilă, pronunţată în acelaşi dosar, precum şi lămuriri privind construcţiile despre care afirmă că ar face parte din masa succesorală, ataşând înscrisuri în dovedire. Amână judecata cauzei pentru data de 6 aprilie 2022, ora 08.30, pentru când se citează pârâţii Marin Dora, P***** Z****** şi M***** C*****, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.01.2022.
Incheiere de sedinta din 12.01.2022Prorogă pentru un termen ulterior de judecată emiterea încheierii de admitere în principiu. Pune în vedere reclamantei, prin adresă/citaţie, să depună la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, lămuriri cu privire la modalitatea concretă de individualizare a suprafeţelor de teren primite de defunctul Mirăuţi Constantin prin sentinţa civilă nr.1048/06.03.2009 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr.3876/314/2008, aşa cum a fost aceasta modificată prin decizia nr.1113/01.09.2009 a Tribunalului Suceava – Secţia Civilă, pronunţată în acelaşi dosar, precum şi lămuriri privind construcţiile despre care afirmă că ar face parte din masa succesorală, ataşând înscrisuri în dovedire. Amână judecata cauzei pentru data de 12 ianuarie 2022, ora 08.30, pentru când se citează pârâţii Marin Dora, P***** Z****** şi M***** C*****, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.09.2021.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 16.09.2021.
Incheiere de sedinta din 22.04.2021În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 22.04.2021.
Incheiere de sedinta din 03.12.2020În temeiul art. 230 C.p.c. preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 02.07.2020 pentru cel din data de 03.12.2020, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.06.2020.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 09.04.2020 pentru cel din data de 02.07.2020, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 09.04.2020, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează pârâţii P***** Z******, M***** C***** şi Marin Dora, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.01.2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2020, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează pârâţii P***** Z******, M***** C***** şi Marin Dora (cu copii de pe notele de şedinţă depuse de pârâţii-reclamanţi), celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.10.2019.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 31.10.2019 pentru cel din data de 22.10.2019, cu citarea păr?ilor, sala 352, ora 08.30, complet C11, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 01.10.2019.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Revine cu adresă către Piraeus Bank cu menţiunea de a comunica care era valoarea sumelor de bani existente în contul bancar al defunctului Mirăuţi Constantin la data decesului acestuia – 21.09.2016, persoana care a efectuat retrageri din contul respectiv şi sumele aferente retragerilor, urmând a se indica şi persoanele împuternicite cu privire la contul sus-menţionat. Pune în vedere reclamantei-pârâte, ca până cel târziu la următorul termen de judecată şi în raport de răspunsul care va fi comunicat de către First Bank S.A., să precizeze valoarea capătului nr. 2 al cererii introductive de instanţă. Pune în vedere pârâţilor-reclamanţi Mirăuţi Viorica, Sîrghie Vasile, Sîrghie Constantin, Sîrghie Petre, Sîrghie Ioan, Sîrghie Dorina, Sîrghie Ileana, Bolohan Vasile, Adădanei Doina, Mirăuţi Ioan şi Mateiciuc Doiniţa ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar dovada corespondenţei purtate cu reprezentantul convenţional Dăscălescu D., urmând a preciza, în măsura stăruinţei în soluţionarea cererii reconvenţionale, care este valoarea obiectului cererii reconvenţionale, sub sancţiunea nulităţii acesteia. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea excepţiei nulităţii cererii reconvenţionale, invocată de către reclamanta-pârâtă la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează pârâţii P***** Z****** şi M***** C*****, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.09.2019.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Emite adresă către Piraeus Bank cu menţiunea de a comunica care este valoarea sumelor de bani existente în contul bancar al defunctului Mirăuţi Constantin, pentru stabilirea valorii capătului de cerere nr. 2 şi a taxei judiciare de timbru aferente acestuia capăt de cerere. Pune în vedere reprezentantului convenţional al pârâţilor Bursuc Gheorghe şi Lungu (fostă Bursuc) Elena, avocat Dăscălescu Dan Fănel, ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar dovada încetării contractului de asistenţă juridică încheiat cu pârâţii Bursuc Gheorghe şi Lungu (fostă Bursuc) Elena. Ia act de invocarea de către reclamantă la acest termen de judecată a excepţiei tardivităţii propunerii de probe de către pârâţii Bursuc Gheorghe şi Lungu (fostă Bursuc) Elena, prorogând discutarea acesteia la momentul acordării cuvântului în proba?iune. Califică susţinerile pârâţilor Mirăuţi Viorica, Sîrghie Vasile, Sîrghie Constantin, Sîrghie Petre, Sîrghie Ioan, Sîrghie Dorina, Sîrghie Ileana, Bolohan Vasile, Adădanei Doina, Mirăuţi Ioan şi Mateiciuc Doiniţa din întâmpinare privind stabilirea şi a alor persoane în calitate de succesibili şi dispunerea partajării bunurilor succesorale (f. 160) drept o veritabilă cerere reconvenţională. Pune în vedere pârâţilor Mirăuţi Viorica, Sîrghie Vasile, Sîrghie Constantin, Sîrghie Petre, Sîrghie Ioan, Sîrghie Dorina, Sîrghie Ileana, Bolohan Vasile, Adădanei Doina, Mirăuţi Ioan şi Mateiciuc Doiniţa ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar precizări cu privire la valoarea obiectului cererii reconvenţionale, sub sancţiunea nulităţii cererii reconvenţionale. Amână judecarea cauzei la data de 19.09.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează pârâţii P***** Z****** şi M***** C*****, reclamanta şi ceilalţi pârâţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.05.2019.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019Pune în vedere reclamantei ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să precizeze care este tipul acţiunii pe care o formulează, având în vedere şi răspunsul la întâmpinare, prin care a arătat că îşi modifică cererea introductivă de instanţă, respectiv să indice valoarea capătului de cerere nr. 2. Pune în vedere pârâţilor să depună la dosar întâmpinare faţă de cererea adiţională cuprinsă în răspunsul la întâmpinare, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, sub sancţiunea prevăzută de art. 208 din Codul de procedură civilă. Pune în vedere reclamantei şi pârâţilor nereprezentaţi de avocat Dăscălescu Dan ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să îşi precizeze poziţia procesuală faţă de întâmpinarea depusă la dosar de către pârâţii reprezentaţi de avocat Dăscălescu Dan, în sensul că aceasta reprezintă o întâmpinare sau o cerere reconvenţională. Pune în vedere părţilor prezente să arate dacă a fost dezbătută succesiunea după defunctul Mirăuţi Constantin. Prorogă discutarea competenţei de soluţionare a cauzei şi calificarea juridică a întâmpinării formulate de pârâţii reprezentaţi de avocat Dăscălescu Dan la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 23.05.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează pârâţii P***** Z****** şi M***** C*****, reclamanta şi ceilalţi pârâţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2019.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019În temeiul art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta STIRBU VIORICA. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 13 decembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 13.12.2017