I********* P********** J******** A***
PârâtP******* A******* L********** Ş* D*********** - A*** - F****** A***
PârâtH**** D****
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul I********* P********** J******** A***, ca neîntemeiată. Respinge excepţia de prematuritate invocată de pârâtul Partidul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor – ALDE – Filiala Arad, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea formulată de reclamantul H**** D****, în contradictoriu cu pârâţii I********* P********** J******** A***, şi Partidul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor – ALDE – Filiala Arad, privind anularea Ordinului Prefectului Judeţului Arad nr.41/27.01.2017 şi a actelor juridice care au stat la baza emiterii acestuia, ca neîntemeiată. Respinge cererea privind suspendarea executării actului administrativ, respectiv Ordinul Prefectului Judeţului Arad nr.41/27.01.2017, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ şi cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare pentru celelalte capete de cerere. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică, azi 07.04.2017.
Hotarare 1388/2017 din 07.04.2017