B**** T*********** S*
ReclamantS*** A**
PârâtS*** G*****
PârâtRespinge cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 6154/2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8288/280/2017. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 28 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 28.07.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 28.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2020Având în vedere lipsa de procedură cu pârâţii, reia procedura de citare cu aceştia pentru termenul următor la adresa indicată la fila 48 dosar. Emite adresă către Tribunalul Argeş pentru înaintarea dosarului de fond. Amână judecarea cauzei la 21.07.2020, ora 11:20. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată.
Incheiere suspendare din 07.04.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3/05.02.2020 a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Judecătoriei Piteşti şi faptul că prezenta cauză nu face parte din categoria celor prevăzute în hotărârea mai sus menţionată, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 07.04.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Revine cu adresă către Tribunalul Argeş pentru depunerea dosarului de fond. Amână judecarea cauzei la 11.02.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020Revine cu adresă către Tribunalul Specializat Argeş pentru indicarea noului termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 14.01.2020. Stabileşte ca la termenul acordat cauza să nu se strige înainte de ora 12:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Admite cererea apărătorului reclamantei ...de amânare pentru imposibilitate de prezentare. Revine cu adresă atât către Tribunalul Argeş cât şi către Tribunalul Specializat Argeş pentru depunerea dosarului de fond. Amână judecarea cauzei la 03.12.2019. La solicitarea apărătorului pârâţilor stabileşte ca la termenul următor cauza să nu fie strigată înainte de ora 12:00. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Se revine cu adresă către Tribunalul Argeş pentru ataşarea dosarului nr. 8288/280/2017, ca în precedent. Emite adresă şi către Tribunalul Specializat Argeş pentru ataşarea dosarului nr. 8288/280/2017. Amână judecarea cauzei la 22.10.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Se revine cu adresă către Tribunalul Argeş pentru ataşarea dosarului de fond, ca în precedent. Amână judecarea cauzei la 24.09.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 August 2019
Incheiere de sedinta din 27.08.2019Admite solicitarea apărătorului pârâţilor şi dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Argeş pentru a înainta dosarul de fond în vederea soluţionării acestei cauze. Amână judecarea cauzei la 27.08.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 18.06.2019Respinge cererea de completare dispozitiv ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 15 zile lucrătoare de la comunicare, la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 februarie 2019.
Hotarare 663/2019 din 05.02.2019Amână pronunţarea la data de 5 februarie 2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 ianuarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2019Admite contestaţia formulată de reclamanta B**** T*********** S*, în contradictoriu cu pârâţii S*** A** şi S*** G*****. Anulează notificarea înregistrată de reclamantă sub nr. 238507/02.05.2017 emisă prin SCA Piperea şi Asociaţii. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 octombrie 2018.
Hotarare 6154/2018 din 02.10.2018Amână pronunţarea la data de 02 octombrie 2018. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2018Amână pronunţarea la data de 18 septembrie 2018. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018Revine cu adresă către ANAF cu solicitarea de a comunica instanţei valoarea anuală a veniturilor intimaţilor de la data încheierii contractului şi până în prezent. Amână judecarea cauzei la 04.09.2018, completul C2-2, sala 2, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.05.2018.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Pune în vedere reclamantei, prin consilier juridic, să acopere lipsurile referitoare la calitatea de reprezentant până la termenul următor, constatând că la fila 277 există delegaţie pentru consilierul juridic Pavel Cristina, urmând a depune extras ONRC din care să rezulte persoana mandatată să reprezinte Banca Transilvania precum şi mandatul acestei persoane din urmă dat pentru seful servicii litigii Dragoş Mihai. Încuviinţează pentru toate părţile proba cu înscrisuri urmând a respinge proba cu interogatoriul ca nefiind utilă soluţionării cauzei Pune în vedere pârâţilor să facă dovada caracterului de locuinţă a imobilului în litigiu. Emite adresă către ANAF pentru a comunica dacă pentru bunurile oferite în plată au fost declarate venituri provenind din chirii în ultimii 5 ani, respectiv dacă imobilele au avut sau nu destinaţia de locuinţă a pârâţilor, pentru a comunica veniturile declarate ale intimaţilor de la data încheierii contractului şi până în prezent precum şi situaţia conturilor bancare ale intimaţilor precum şi conturile cu care figurează la alte unităţi bancare. Emite adresă către Direcţia Impozite şi Taxe Locale pentru a comunica bunurile impozabile cu care intimaţii figurează în evidenţele acestei instituţii de la data încheierii contractului şi până în prezent. Emite adresă către Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru ca comunica imobilele deţinute în proprietate de intimaţi din anul 2007 şi până în prezent. Emite adresă către Biroul de Credite pentru a ne comunica istoricul înregistrărilor aferente debitelor pentru care se solicită a fi stinse prin procedura Legii nr. 77/2016 cât şi pentru alte eventuale obligaţii asumate de către intimaţi faţă de alte instituţii creditoare începând cu anul 2007 şi până în prezent. Emite adresă către Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica dacă imobilele oferite în plată au funcţionat sau funcţionează sediul ori punctul de lucru al vreunei entităţi dintre cele aflate în evidenţa acesteia instituţii. Amână judecarea cauzei la 15.05.2018 cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 13.03.2018complet desfiinţat
Constată admisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 lit. b din Legea nr. 77/2016 raportat la art. 16 şi art. 53 din Constituţia României. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României. Respinge cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată. Se vor cita părţile pentru termenul din data de 22 februarie 2018. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29.11.2017.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017Amână pronunţarea la data de 29.11.2017. Pronunţata in sedinta publica, azi, 23.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată amână judecarea cauzei la 23.11.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017