I**** R***
ReclamantD******* G******* A***********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul I.R., în contradictoriu cu pârâta D.G.A., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici. Obligă pârâta la acordarea către reclamant a unui număr de 21 de zile de concediu de odihnă restant aferent anului 2016, precum şi a unui număr de 34 de zile de concediu de odihnă neacordat, aferent anului 2017. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 23 aprilie 2018.
Hotarare 1171/2018 din 23.04.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 23 Aprilie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 16 Aprilie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 02 Aprilie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2018