B** D*****
PetentI************ D* P****** A* J******** B**************
Intimat organ constatatorAdmite plângerea contravenţională. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 200 lei cu avertisment, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, urmând a se depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2017.
Hotarare 2058/2017 din 20.11.2017amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 20.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2017pentru efectuarea adresei dispuse de către instanţă
Incheiere de sedinta din 09.10.2017Anulează cererea formulată de petentul B.D. jud. Bistriţa-Năsăud, având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PBNY nr. 0001270/16.03.2017, încheiat de I************ D* P****** A* J******** B**************, , pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194-197 Cod procedură civilă, ca netimbrată. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 8 mai 2017.
Incheiereanularecerere200/2017 din 08.05.2017