C****** D****** C******
InculpatC****** D****** C******
InculpatÎn baza art. 586 Cod procedură penală, raportat la art. 63 Cod penal admite sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1.400 lei (echivalentul a 140 zile amendă a câte 10 lei/zi) dispusă faţă de intimatul condamnat C****** D****** C******, prin Sentinţa Penală nr. 334/2015 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul penal nr. 9303/176/2014 definitivă la data de 19.10.2015 prin neapelare. Dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr de 140 zile de închisoare, care se vor executa în regim de detenţie. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Manciulea Paula, în cuantum de 230 lei (cf. delega?iei nr. 2958/15.12.2017) se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei conform Protocolului în vigoare la data emiterii împuternicirii avoca?iale, dată la care se stabile?te contravaloarea datorată de stat pentru serviciul avoca?ial ce va fi prestat în viitor în cauză, până la finalizarea acestuia sau până la încetarea mandatului avocatului desemnat din oficiu, intrarea în vigoare a unui nou Protocol neputând modifica onorariul stabilit înainte de acest moment, urmând ca noul Protocol să fie aplicat cu privire la delega?iile emise începând cu data de 14.02.2019, (astfel cum s-a re?inut ?i în NORMA METODOLOGICĂ NR. 6 despre aplicarea corectă a prevederilor art. 12 alin. (2) din Protocolul nr. 37-AUT-14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avoca?ilor pentru furnizarea serviciilor de asisten?ă judiciară în materie penală), şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2019.
Hotarare 698/2019 din 07.11.2019Amână pronunţarea la data de 07.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 23 octombrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2019pentru emitere adresa
Incheiere de sedinta din 24.09.2019fata de lipsa inculpatului, pentru a se emite adresă către IGPR şi ANP
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Fata de lipsa unui raspuns din partea angajatorului inculpatului, in vederea revenirii cu adresa.
Incheiere de sedinta din 26.02.2019Amână cauza având în vedere lipsa de procedura cu intimatul ?i emite adresa la angajatorul intimatului.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018În vederea citării inculpatului la locul de muncă, fa?ă de men?iunile din procesul-verbal al mandatului de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018in vederea citarii intimatului la toate adresele cu mandat de aducere, precum si prin afisare.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018Fata de mentiunile din adresa Serviciului de Probatiune, amana cauza in vederea efectuarii de verificari in baza de date DEPABD
Incheiere de sedinta din 02.02.2018