L***** S*****
InculpatI** A***
IntimatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod de Procedură Penală, stabileşte pedeapsa de 1(un) an închisoare în sarcina inculpatului L***** S*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană sub influenţa alcoolului. Potrivit art. 83 alin. (1) Cod Penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod Penal, de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 85 alin. (1) Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) Cod Penal se vor comunica Serviciului de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad. În temeiul art. 404 alin. (3) Cod de Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) Cod de Procedură Penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.10.2017.
Hotarare 48/2017 din 11.10.2017