S**** I**** F*******
InculpatS***** M****
InculpatG******* T********
Parte vătămată1.În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. ?i art. 233 din C. pen. rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), d) ?i f) din C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. penal, condamnă pe inculpatul S**** I**** F******* la pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare, cu executare efectivă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (faptă săvâr?ită în data de 26.02.2017, persoană vătămată G******* T********). În baza art. 67 alin.2 C. pen. raportat la art. 233 din C. pen. rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), d) ?i f) din C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. şi art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S**** I**** F*******, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29.03.2017 la zi. În baza art. 399 alin. 1 şi 4 C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului S**** I**** F*******, arestat în baza încheierii din data de 30.03.3017, emisă de Judecătoria Lie?ti. 2. În baza art. 386 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Ştefan Mirel de schimbare a încadrării juridice a faptei re?inute în sarcina sa din infrac?iunea de tâlhărie calificată, faptă prev. ?i ped. de art. 233 din C. pen. rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), d) ?i f) din C. pen. în infrac?iunile de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal în concurs ideal cu infracţiunea de complicitate morală la infracţiunea de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. rap la 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. d) ?i f) din C. pen (fără agravanta folosirii unei arme), cu aplicare art. 32 alin. 2 Cod penal. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. ?i art. 233 din C. pen. rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), d) ?i f) din C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. penal, condamnă pe inculpatul Ştefan Mirel la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (faptă săvâr?ită în data de 26.02.2017, persoană vătămată G******* T********). În baza art. 67 alin.2 C. pen. raportat la art. 233 din C. pen. rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), d) ?i f) din C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 (trei) ani care se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gala?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Gala?i. În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire ?colară sau de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Primăriei Ive?ti –Serviciul de salubrizare sau în cadrul Liceului Tehnologic Hortensia Papadat Bengescu, conform deciziei consilierului de probaţiune. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Ştefan Mirel, asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În baza 241 alin. 11 lit. a) şi art. 399 alin. 1 C.proc.pen. constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu dispusă cu privire la inculpatul Ştefan Mirel prin încheierea din 13.07.2017 a Judecătoriei Lie?ti. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a ?i 399 alin. 9 C.proc.pen. raportat la art. 72 alin.1 C.pen. constată că inculpatul Ştefan Mirel a fost reţinut, arestat preventiv ?i arestat la domiciliu, în prezenta cauză, de la data de 29.03.2017 ?i până la zi, perioadă care se va deduce în cazul revocării/anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţi, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpaţii să fie informaţi că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului lor genetic. În temeiul prevederilor art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 107 Cod penal, dispune confiscarea specială a cuţitului cu mâner de plastic negru, cu inscripţia Rostfrei, folosit de inculpatul S**** I**** F******* la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, depus la Camera corpuri delicte conform dovezii seria H nr. 0161201. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f rap. la art. 255 C.proc.pen. va dispune restituirea către inculpatul S**** I**** F******* a perechii de pantofi sport negri cu talpă albă, depusă la Camera corpuri delicte conform dovezii seria H nr. 0161160 . În temeiul art. 22 C.pr.pen., ia act că persoana vătămată a renun?at în cursul urmăririi penale la pretenţiile civile formulate împotriva inculpatului ?tefan Mirel întrucât a primit de la acesta suma de 1000 de lei. În baza art. 23 alin.3 C.pr.pen., admite în parte ac?iunea civilă formulată ?i obligă pe inculpatul S**** I**** F******* la plata către persoana vătămată G******* T******** a sumei de 2000 lei din care 950 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat şi 1050 lei, daune morale. Dispune remiterea sumei de 70 lei, apar?inând inculpatului S**** I**** F*******, depusă la CEC Bank conform recipisei nr. 1031758/1 din data de 11.05.2017, către persoana vătămată G******* T******** în vederea recuperării parţiale a prejudiciului suferit. Onorariul apărătorului din oficiu, avocat ?tefănescu Radu, pentru asistenţă juridică acordată inculpatului S**** I**** F*******, în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată, în cuantum de 690 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Braia Cristina, pentru asistenţă juridică acordată persoanei vătămate G******* T********, în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată, în cuantum de 390 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului. În baza art. 398, art. 404 alin. 4 litera e) raportat la art. 272 ?i art. 275 alin. 1 pct. 2 litera b) din Codul de Procedură Penală va obliga pe fiecare inculpat la plata sumei de 485 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care: - 285 lei cheltuieli judiciare ocazionate de urmărirea penală; - 200 lei cheltuieli judiciare ocazionate de judecata în primă instanţa. În baza art. 397 alin. 4 C.pr.pen. ?i art. 399 alin. 4 C.pr.pen., dispozi?iile din hotărâre cu privire la restituirea lucrurilor ?i măsurile preventive sunt executorii. Cu drept de apel pentru procuror, inculpa?i şi persoana vătămată în termen de 10 zile, de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.08.2017.
Hotarare 93/2017 din 03.08.2017În baza art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 al. 2 ?i 3 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului S**** I**** F*******. În baza art. 208 alin. 3 raportat la art. 207 alin. 4 C.pr.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile. În temeiul art.362 rap. la art.208 cu ref. la art.202 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu a inculpatului Ştefan Mirel. În baza art. 208 alin. 3 raportat la art. 207 alin. 4 C.pr.pen., menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat prin Încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 13.07.2017, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile. Men?ine în sarcina inculpatului Ştefan Mirel obliga?iile dispuse prin Încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 13.07.2017, pronun?ată în dosarul nr. 832/838/2017/a1. În temeiul art. 221 alin. 4 şi 11 din Codul procedură penală, atrage atenţia inculpatului Ştefan Mirel că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin pe durata acesteia sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu pentru prezentarea în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, la chemarea acestora. Măsurile dispuse vor fi comunicate inculpa?ilor, procurorului şi locului de deţinere. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore, de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.07.2017