M***** C**** S* B******** P*** R****** S**** F*****
ReclamantT***** F******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC Modern Calor SA Botoşani în contradictoriu cu pârâta T***** F******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 75,61 lei cu titlu de preţ energie termică cuprinsă în facturile restante ataşate la dosar, aferentă perioadei 31.03.2015-31.10.2016 şi penalităţi de întârziere calculate potrivit clauzei penale contractuale, a Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 325/2006 până la data achitării efective a debitului, în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.07.2017.
Hotarare 3466/2017 din 12.07.2017