N***** C* A*** G*****
InculpatÎn baza art. 485 al. 1 lit. a din C.pr.p. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu inculpatul Neagoe Alin George , pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 336 alin. (1) din Codul Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă , obiect al cauzei penale nr 815/P/2017. În baza art. 336 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul Neagoe Alin George ( cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 6000 lei (sasemiilei), reprezentand 200 zile-amenda si suma de 30 lei pentru o zi amenda, fapta din noaptea de 21.11.2016. În temeiul disp. art. 63 din C.p. atrage atenţia inculpatului Neagoe Alin George că, în caz de neexecutare a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, cu rea - credinţă, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 al. 1 din C.pr.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21/12/2017
Hotarare 304/2017 din 21.12.2017Amână pronunţarea la 21.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2017