T**** M*****
InculpatÎn baza art. 278 Cod procedură penală: Îndreaptă din oficiu eroarea materială cuprinsă în minuta şi în sentinţa penală nr. 1478 pronunţate la data de 17.05.2018 în prezentul dosar, în sensul că: În întreg cuprinsul minutei şi sentinţei penale, în loc de „Serviciul de Probaţiune Argeş”, se va citi „Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa”. Restul dispoziţiilor cuprinse în minuta şi în sentinţa penală nr. 1478 pronunţate la data de 17.05.2018 în prezentul dosar se menţin. Despre prezenta îndreptare se va face menţiune la sfârşitul actelor corectate. Prezenta încheiere se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş şi Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa. Minuta şi sentinţa penală nr. 1478/17.05.2018 astfel îndreptate se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.08.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.08.2018În baza art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 38 alin. 2 Cod penal: Stabileşte pentru inculpatul T**** M*****, domiciliat în comuna Valea Mare, sat Feţeni, nr. 483, judeţul Dâmboviţa, fără antecedente penale: - pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, faptă din data de 09.06.2016. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 38 alin. 2 Cod penal: Stabileşte pentru acelaşi inculpat: - pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă din data de 09.06.2016. În baza art. 38 alin. 2, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal: Stabileşte pentru inculpatul T**** M***** pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 3 luni, pedeapsa rezultantă fiind aceea de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 83 Cod penal şi art. 396 alin. 4 Cod procedură penală: Amână aplicarea pedepsei de 1 (unu) an închisoare pe termenul de supraveghere de 2 ani impus de art. 84 alin. 1 Cod penal, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal: Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - va anunţa, în prealabil, la Serviciul de Probaţiune Argeş, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - va comunica Serviciului de Probaţiune Argeş schimbarea locului de muncă; - va comunica Serviciului de Probaţiune Argeş informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 83 alin. 4, raportat la art. 88 Cod penal: Atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere pe durata termenului de supraveghere. (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. (2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. (3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. (4) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Constată că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate. În baza art. 398, raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală: Obligă pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului. În baza art. 408 şi următoarele Cod procedură penală: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.05.2018.
Hotarare 1478/2018 din 17.05.2018