I***** M****
CondamnatD******* G******* R******** A F********* P****** C*** N*****
IntimatÎn temeiul art. 583 al. 1 C. pr. pen., respinge sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Maramureş, privind revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilită în sarcina condamnatului I. M. prin sentinţa penală nr. 122/26.05.2015 pronunţată în dos. nr. 2339/336/2014 al Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare la data de 10.06.2015, pentru nerespectarea de către acesta a disp. art. 94 al. 4 lit. b şi c C. pen., respectiv neachitarea obligaţiilor civile în cuantum de 22.493 lei şi nerespectarea obligaţiei de a urma un program de reintegrare socială. În baza art. 272 C.pr. pen., suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, avocat Năsui Rodica din Baroul Maramureş, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie. În temeiul art. 275 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 mai 2017.
Hotarare 558/2017 din 24.05.2017Amână cauza la data de 24 mai 2017 pentru a se depune acte medicale.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017