O**** M*****
InculpatO**** M***** c* s***** p******** a*** A***** R**** G*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1383/P/2015 din 17.01.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor privind pe inculpatul O**** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 şi infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În temeiul art. 342 C.pr.pen. constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul O**** M*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
143/2017 din 26.05.2017