Dosar 841/57/2017 din 28.12.2017

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 841/57/2017
Data dosar:
28.12.2017
Instanta:
Curtea de Apel Alba Iulia
Departament:
SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii petitului prin care se solicită anularea raportului de inspecţie fiscală, invocată de pârâta Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara. Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC Comsid SRL – societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator special Cupeţiu Monica, cu avizul administratorului judiciar Expert Insolvenţă SPRL Deva în contradictoriu cu pârâtele: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se depun la Curtea de Apel Alba Iulia. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 din Cod de Procedură Civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea Grefei, la data de 22 octombrie 2019.

    Hotarare 254/2019 din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 08.10.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.10.2019, până când părţile pot depune la dosar concluzii scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2019
  • Sedinta din data de 03.09.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Având în vedere că la acest termen de judecată s-a comunicat reprezentantei reclamantei un exemplar din obiec?iunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, va acorda un nou termen de judecată pentru a da posibilitate reprezentantei reclamantei să studieze obiec?iunile formulate, urmând ca la termenul următor să fie puse în discuţia părţilor.

    Incheiere de sedinta din 03.09.2019
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitate părţilor să studieze raportul de expertiză, urmând ca eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză să le comunice, în scris, la dosar cu 5 zile înainte de termenul de judecată.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 04.06.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Se acordă termen de judecată pentru când se emite adresă către Biroul de Expertiză Judiciară şi expert în vederea încunoştinţării că nu a fost încuviinţat onorariul expertului, la momentul încuviinţării se va aduce la cunoştinţă biroului de expertiză, se solicită expertului să comunice la dosar, până la următorul termen de judecată, câte un exemplar din raportul de expertiză pentru a se comunica părţilor. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea onorariului definitiv al expertului.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2019
  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Amână solutionarea cauzei pentru a se înainta adresă către expert cu solicitarea să depună la dosar nota de evaluare în detaliu cu privire la onorariul solicitat, cu precizarea expresă a numărului de ore necesar pentru efectuarea raportului de expertiză, precum şi a sumei solicitată pentru fiecare oră. Totodată pune în vedere expertului să comunice pe suport electronic, respectiv CD, un exemplar al raportului de expertiză. Se înaintează adresă reclamantului cu solicitarea să achite diferenţa de onorariu pentru expertiză în cuantum 62.880 lei, în termen de 5 zile de la primirea adresei, iar în măsura în care înţelege să conteste onorariul expertului, să formuleze cerere expresă în acest sens. Se înaintează adresă pârâtei AJFP Hunedoara în care i se aduce la cunoştinţă acesteia că s-a depus la dosar 1 exemplar al raportului de expertiză, că nu s-a depus notă de evaluare onorariului, doar solicitarea de a se achita onorariul în sumă de 65.380 lei şi cu men?iunea că expertul va depune celelalte 2 exemplare ale raportului de expertiză, după ce se va achita onorariul expertului în întregime.

    Incheiere de sedinta din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 19.03.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Admite cererile de amanare formulate de expertul desemnat in cauza, precum si de avocatul reclamantei. Amana cauza la data de 07.05.2019, pentru efectuarea raportului de expertiza. Se revine cu adresa catre expertul desemnat in cauza cu mentiunea sa efectueze lucrarea de expertiza pana la termenul de judecata stabilit, sub sanctiunea aplicarii amenzii prevazute de art.187 Cod procedura civila.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2019
  • Sedinta din data de 19.02.2019 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2019 pentru efectuarea raportului de expertiză încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2019
  • Sedinta din data de 18.12.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată în vederea depunerii raportului de expertiză solicitat. Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2018
  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 18.12.2018, pentru când: - pune in vedere reclamantei prin mandatar sa achite in termen de 5 zile de la data prezentei incheieri un avans in cuantum de 2500 de lei, in contul expertului Sonoc Dorin, - se comunica expertului actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, depuse de parata la dosar in format electronic, respectiv CD-ul aflat la dosarul cauzei la filele 105-106 - se va emite adresa catre expertul desemnat in cauza, prin care i se va comunica incuviintarea platii unui avans la raportul de expertiza ce urmeaza sa fie achitat de reclamanta, si i se va solicita sa procedeze la efectuarea lucrarii de expertiza

    Incheiere de sedinta din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 23.10.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 06.11.2018 pentru când se emite o nouă adresă către expertul desemnat de instanţă pentru ca acesta să indice în scris onorariul provizoriu şi termenul estimativ de realizare a raportului la expertiză.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2018
  • Sedinta din data de 09.10.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată pentru când se comunică expertului un exemplar de pe încheierea de şedinţă din data de 19.06.2018 se solicită acestuia sa estimeze termenul de efectuare a lucrarii de expertiza, costul lucrarii de expertiza si onorariul estimativ, cu invitatia de a se prezenta la instanta pentru a studia dosarul si obiectivele incuviintate la raportul de exprtiza. Se emite adresă către Biroul de Expertize pentru a se comunica dispozi?iile instanţei de la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2018
  • Sedinta din data de 11.09.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Având în vedere poziţia reprezentaţilor părţilor şi solicitarea acestora, acordă un nou termen de judecată pentru când se comunica expertului Şendroni Aurel un exemplar din prezenta încheiere şi un exemplar din Încheierea pronunţată la data de 19 iunie 2018 şi i se solicită să estimeze costul raportului de expertiză, onorariul provizoriu ce urmează a fi achitat în cauză precum şi durata necesară efectuării lucrării.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2018
  • Sedinta din data de 19.06.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Amâna cauza la data de 11.09.2018. Desemneaza expert judiciar in cauza sa efectueze raportul de expertiza fiscal-contabila pe d-na expert Florean Eugenia. Incuviinteaza obiectivele la raportul de expertiza astfel cum au fost formulate de reclamanta în înscrisul inregistrat la dosarul cauzei la data de 16.05.2018. În temeiul art. 331 alin.2 Cod procedura civila, dispune efectuarea unei adrese catre expertul desemnat in cauza prin care se va solicita sa estimeze termenul de efectuare a lucrarii de expertiza, costul lucrarii de expertiza si onorariul estimativ, cu invitatia de a se prezenta la instanta pentru a studia dosarul si obiectivele incuviintate la raportul de exprtiza. Incuviinteaza cererea formulata de reclamanta privind desemnarea unui expert parte, în persoana d-nului expert Ilea Gheorghe.

    Incheiere de sedinta din 19.06.2018
  • Sedinta din data de 22.05.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Dispune: Încuviinteaza efectuarea in cauza a unui raport de expertiza judiciara financiar contabila. Amana judecarea cauzei la data de 19.06.2018, pentru când se va efectua adresa catre Biroul de Expertize Tehnice Judiciare Hunedoara sa comunice o lista cu experti judiciari - specialitatea consultanti fiscali. Proroga incuviintarea obiectivelor la raportul de expertiza la urmatorul termen de judecata. Reclamanta prin mandatar va depune la dosar copia rechizitoriului intocmit in dosarul DIICOT Serviciul Teritorial Alba nr.71/D/P/2011

    Incheiere de sedinta din 22.05.2018
  • Sedinta din data de 03.04.2018 la ora 13:00

    Complet: C13 - Fond contencios
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 22.05.2018, pentru când se citeaza in calitate de parata A****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* D* S********** A C************* cu sediul in Bucuresti, Sector 5, str. Apolodor, nr.17, cu un exemplar din cererea de chemare in judecata si înscrisurile anexate acesteia, cu mentiunea sa depuna la dosar intampinare. Pune in vedere reclamantei sa formuleze in scris si sa depuna la dosar, cu 3 zile inainte de termenul de judecata, obiectivele pe care intelege sa le propuna spre incuviintare la raportul de expertiza solicitat in probatiune prin cererea de chemare in judecata. Proroga discutarea cererii in probatiune pentru termenul urmator de judecata.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD