Dosar 8422/109/2017 din 29.11.2017

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8422/109/2017
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C5-LM-FOND
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin acordarea, cu titlu de compensaţie tranzitorie, a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15%, începând cu 01.11.2017, în măsura în care a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale restante începând cu data de 01.11.2017 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească Sindicatului cheltuieli de judecată în cuantum de 99 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.03.2018.

    Hotarare 1402/2018 din 21.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD