U** M********* T***** - S******** I******* Ş* T***
PetentD*** I**
Intimat CONTRAVENIENTAdmite cererea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 500 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria AP nr.1206212/18.08.2010 cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii de 30 de ore, în favoarea unităţii administrativ – teritoriale a municipiului Tulcea, urmând ca primarul unităţii administrativ-teritoriale să stabilească conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de intimat, condiţiile în care acesta va executa sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2018.
Hotarare 743/2018 din 20.03.2018