Dosar 8455/325/2017 din 06.04.2017

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8455/325/2017
Data dosar:
06.04.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.07.2017 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Condamnare

    În temeiul art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Cătălincescu Dănuţ, în prezent în stare de detenţie în Penitenciarul Timişoara, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce (faptă săvârşită la data de 08.08.2014). În temeiul art.67 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. Constată că prezenta infracţiune este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 2196/22.09.2015 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 1266/A/10.12.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi a fost săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 72/20.09.2012 a Judecătoriei Făget, pronunţată în dosar nr. 535/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1661/03.12.2012 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2196/22.09.2015 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 1266/A/10.12.2015 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: -1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal; -2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 72/20.09.2012 a Judecătoriei Făget, pronunţată în dosar nr. 535/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1661/03.12.2012 a Curţii de Apel Timişoara, pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal din 1969. În baza art. 40 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 al. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2196/22.09.2015 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 1266/A/10.12.2015 a Curţii de Apel Timişoara, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 1/3 (1 lună şi 10 zile închisoare) din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an 1 lună şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie. Menţine cu autoritate de lucru judecat revocarea beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 72/20.09.2012 a Judecătoriei Făget, pronunţată în dosar nr. 535/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1661/03.12.2012 a Curţii de Apel Timişoara şi dispune ca inculpatul sa execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă de 1 an 1 lună şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul sa execute in total 3 ani 1 lună şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 40 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată de la data de 10.12.2015 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2875/2015 din 10.12.2015 emis de Judecătoria Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 520 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Titirez Octavian Constantin (cameră preliminară şi fond) din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.07.2017.

    Hotarare 3793/2017 din 03.07.2017
  • Sedinta din data de 29.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 03.07.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD