L****** A****** C******
InculpatA d m i t e sesizarea din oficiu a Judecătoria Măcin, jud. Tulcea. În temeiul dispoziţiilor 278 cod pr. pen., dispune îndreptarea erorii materiale apărută în alineatul 2 al minutei sentinţei penale nr. 100 din 07.11.2017 pronunţată în dosarul nr. 846/253/2017 al Judecătoriei Măcin, jud. Tulcea, în sensul că se va scrie şi citi „În baza art.83 cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.84 cod penal, adică 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii” în loc de „În baza art.83 cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.84 cod penal, adică 2 ani şi 6 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii”, cum greşit s-a scris. Cu drept apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în Camera de consiliu astăzi, 28 noiembrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.11.2017În baza art. 335 al. 1 cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 cod pr. pen., condamnă pe inculpata L****** A****** C****** - la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art.83 cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.84 cod penal, adică 2 ani şi 6 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art.85 alin.1 cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpata este obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.88 cod penal atrage atenţia inculpatei că nerespectarea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse va duce la revocarea amânării şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul dispoziţiilor art.398 cod pr.penală în ref. la art.274 alin.1 cod pr.penală obligă pe inculpată la 450 lei cheltuieli judiciare în folosul statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 07 noiembrie 2017, în şedinţă publică. Minută întocmită în conformitate cu art.400 cod pr.penală.
Hotarare 100/2017 din 07.11.2017Amână pronunţarea la data de 7 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2017