C******** M***** A*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul C******** M***** A*****, ZIS „ Pipa”, la pedeapsa 9 ( nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 52 alin 3 C.pen rap la art. 321 alin 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul C******** M***** A*****, ZIS „ Pipa”, la pedeapsa 9 ( nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea, de 9 ( nouă) luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 3 (trei) luni, inculpatul C******** M***** A*****, ZIS „ Pipa”, cetăţean român, urmând să execute în total pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 91 alin. 1 şi art. 92 alin. 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani pentru inculpat. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei com. Brezniţa-Ocol, jud. Mehedinţi sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi pe o perioadă de 100 (osută) de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.ianuarie.2018, la sediul instanţei.
Hotarare 139/2018 din 25.01.2018Pentru probatoriu acordă termen la 25.01.2018.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017Pentru probatoriu, acordă termen la 14.12.2017.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Amână cauza la data de 16.11.2017 pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017