S* G******** S* P*** C****** I********* I********* H***** G******* I* C******* D* L********* J*******
ReclamantA********** A****
PârâtConstată perimată cererea
Hotararecameraconsiliu5866/2018 din 10.10.2018Suspendă cauza în temeiul art 242 NCPC.
Incheiere suspendare din 10.01.2018Revine cu adresă către reclamantă, sens în care îi pune în vedere reclamantei, pentru următorul termen de judecată, să facă dovada prelungirii sau reînnoirii raport juridic în temeiul căruia se solicită debitul pe perioada în cauză, având în vedere faptul că, contractul în temeiul căruia se solicită debitul s-a încheiat pe o perioadă de 5 ani respectiv până în 01.08.2015, iar o parte din debitul solicitat în prezenta cauză este ulterior acestei perioade. De asemenea, să depună modul de calcul al sumei de bani ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, cu individualizarea separată a debitelor principale şi a penalităţilor de întârziere. La arătarea modului de calcul al penalităţilor de întârziere se vor preciza debitele principale aferente acestora şi perioadele pentru care au fost solicitate, prin raportare la valoare penalităţilor aplicată fiecărei perioade, toate sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 242 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 10.01.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.12.2017.
Incheiere de sedinta din 20.12.2017Decade pârâtul din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii în afară de cele de ordine publică. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei. Citează pentru următorul termen de judecată reclamantul cu menţiunea de a face dovada prelungirii sau reînnoirii raport juridic în temeiul căruia se solicită debitul pe perioada în cauză, având în vedere faptul că, contractul în temeiul căruia se solicită debitul s-a încheiat pe o perioadă de 5 ani respectiv până în 01.08.2015, iar o parte din debitul solicitat în prezenta cauză este ulterior acestei perioade şi să depună modul de calcul al sumei de bani ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, cu individualizarea separată a debitelor principale şi a penalităţilor de întârziere. La arătarea modului de calcul al penalităţilor de întârziere se vor preciza debitele principale aferente acestora şi perioadele pentru care au fost solicitate, prin raportare la valoare penalităţilor aplicată fiecărei perioade, toate sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 242 C.pr.civ. Estimează durata cercetării procesului în temeiul art. 238 C.pr.civ. la 1 lună. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6.12.2017.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017