J**** D******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3090/P/2016 din 14.02.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul JINGA DORINEL, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art.336 alin.1 cod penal( fapta săvârşita la data de 19.06.2016),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul JINGA DORINEL. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri inculpatului şi procurorului. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 13.03.2017.
din 13.03.2017