M****** M****
ReclamantM****** I***
PârâtM****** I*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâţii MI. SI M.I. Dispune rectificarea CF nr. 1166 Someseni (actual CF nr. 299079 Cluj-Napoca) în sensul îndreptării erorii materiale săvârşite cu prilejul înscrierii în C.F. nr. 1166 Someseni a Sentinţei civile nr. 3072/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 1856/2002 în sensul corectării (preluării complete) sub A+3 a descrierii iniţiale a construcţiilor de sub A+2, astfel: ,,loc de casă cu casă din cărămidă, pe fundaţii de beton, acoperită cu ţiglă, 2 camere, bucătărie, antreu, cămară de alimente, baie şi garaj, apoi cameră, cameră de alimente, pe fundaţii din pământ şi piatră, pereţii din chirpici în str. Branului nr. 4,, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară depus la fila 5. Raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert Erculescu Dan face parte integrantă din prezenta hotărâre cu privire la menţiunile la care se face trimitere în dispozitiv. Ia act de faptul că reclamanţii au solicitat ca pârâţii să nu fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2017.
Hotarare 7782/2017 din 07.11.2017Pentru administrarea probelor incuviintate
Incheiere de sedinta din 19.09.2017