G**** L****
InculpatÎn baza art. 421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă JD împotriva sentinţei penale nr.44 din 1.03.2017 a Judecătoriei Dragomireşti pe care o desfiinţează cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului G L şi judecând în aceste limite. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 83,84 C.p. şi în baza art.91,92 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată de instanţa de fond pentru comiterea infracţiunii prev.de arte. 336 al.1Cp. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.p.p. pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Conform art. 93 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul GL trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de încercare, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în folosul comunităţii, pe o durată de 90 de zile în cadrul Primăriei comunei B V judeţul Maramureş. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 mai 2017.
Hotarare 703/2017 din 02.05.2017