B** A******* F***** S*****
PetentS*** E****** C***** L******
CreditorAdmite cererea formulată de către petentul B.E.J. Aştelean Sergiu Florin la cererea creditoarei S*** E****** C***** L******, împotriva debitorului Sipos Csaba în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr. 2242572/23.10.2006, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 6.968,64 lei, reprezentând debit neachitat, din care 5.935,82 lei sold restant, 927,85 lei dobânzi, 104,97 lei comisioane şi penalităţi. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iulie 2017.
Incheiere de executare silita 4842/2017 din 28.07.2017- amână judecarea cauzei; - emiterea unei adrese către petent, prin care i se va solicita ca, anterior următorului termen de judecată să depună dovada de comunicare a notificării cesiunii de creanţă realizată de creditor, sub sancţiunea suspendării cauzei în caz de neconformare, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Stabileşte termen de judecată la data de 28 iulie 2017. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.07.2017