A******** J******** D* C****** H********
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ DE CICLISM HUNEDOARA şi, în consecinţă: Încuviinţează dobândirea personalităţii juridice de către ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ DE CICLISM HUNEDOARA, înfiinţată conform actului constitutiv şi statutului certificate de Cabinet de Avocat Biber Bianca sub nr. 87 şi 88 din data de 09.11.2017. Dispune înscrierea în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Deva. Dispune comunicarea prezentei încheieri împreună cu copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei, Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, urmând ca după rămânerea definitivă a prezentei încheieri un exemplar însoţit de actele doveditoare, se va comunica Ministerului Justiţiei, iar un alt exemplar Administraţiei Financiare a municipiului Deva. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, apel se va depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Deva. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, data de 15.11.2017.
Hotararecameraconsiliu4124/2017 din 15.11.2017