P***** E******
ContestatorC***** P*** (***** L** P*** A** B******** G******
IntimatAdmite în parte contestaţie la executare. Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 1179/2016 aflat pe rolul BEJA Violeta Badea – Andrei Suciu. Admite cererea formulată de contestator şi dispune întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare prin desfiinţarea măsurii popririi dispusă împotriva contestatorului în dosarul execuţional nr. 1179/2016 aflat pe rolul BEJA Violeta Badea – Andrei Suciu, precum şi prin punerea la dispoziţia contestatorului sau returnarea către acesta a oricăror sume de bani consemnate sau încasate ca urmare a acestei măsuri. Respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatorului de suspendare a executării silite. Obligă intimatul să plătească contestatorului suma de 148 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare cost fotocopiere dosar de executare. Respinge, în rest, ca neîntemeiată, solicitarea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.11.2017.
Hotarare 6862/2017 din 09.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 09.11.2017.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2017pentru a pune în vedere contestatorului să timbreze cererea
Incheiere de sedinta din 03.10.2017pentru a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru şi cauţiune
Incheiere de sedinta din 16.08.2017