Z****** E****
PetentP******* C****** H********
IntimatM**** S****
PârâtAdmite exceptia lipsei de interes a cererii de revendicare formulată de reclamanta Z****** E**** în contradictoriu cu pârâtul M**** S****. Respinge cererea de revendicare ca fiind lipsita de interes. Admite în parte cererea de a obliga paratul la plata de despăgubiri. Obligă pârâtul să plătească reclamantei 1030,4 lei despăgubire pentru ocuparea terenului cu suprafata de 2500mp din parcelele 53 şi 61 din satul Hlipiceni, comuna Hlipiceni. Obligă pârâtul să plătească statului român 218,5 lei reprezentand contravaloare ajutor public acordat reclamantei sub forma scutirii de la plata taxei de timbru şi 1210 lei contravaloarea ajutor public acordat reclamantei sub forma platii onorariului expertului topograf si evaluator. Obligă pârâtul să plătească reclamantei 582 lei cheltuieli de judecata. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 08.07.2022.
Hotarare 2632/2022 din 08.07.2022Amână pronunţarea la data de 08.07.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2022Amână pronunţarea pentru data de 24.06.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2022Pentru a se achita de către reclamantă diferenţa de onorariu expert, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 27.05.2022Pentru a reveni cu adresă către expert, se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 29.04.2022Pentru a se reveni cu adresă către expert, se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 25.02.2022Pentru a se comunica părţilor lipsă raportul de expertiză, depus la dosar din partea expertului pentru acest termen de judecată şi pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de raportul de expertiză, se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 14.01.2022Pentru a reveni cu adresă către expert, va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021Dispune înlocuirea expertului desemnat în cauză şi numeşte în cauză pe domnul expert Repciuc Ioan
Incheiere de sedinta din 22.10.2021Încuviin?ează proba cu expertiză în specialitatea "agricultură". Desemnează pe domnul expert Dughilă Romeo Ştefan şi stabileşte onorariul provizoriu de expert în cuantum de 1000 lei în sarcina petentei. Acordă termen la 22.10.2021, ora 10:00 pentru depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.09.2021Acordă termen la 10.09.2021, ora 12:00 pentru audierea martorului, se va pune în discuţie proba cu expertiză topocadastrală. Petenta va depune planşe foto format A4, sub sanc?iunea suspendării.
Incheiere de sedinta din 11.06.2021În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., suspendă judecata cauzei având ca obiect revendicare imobiliară, privind pe reclamanta Z****** E**** şi pârâtul Murgu Săvel, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 17599/193/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării la Tribunalul Botoşani, cererea de recurs se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2018.
Incheiere suspendare din 06.11.2018termen solicitat de reclamantă pentru a face dovada formulării unei acţiuni de modificare titlu de proprietate
Incheiere de sedinta din 03.10.2018pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiunile raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.09.2018suplimentarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 04.06.2018pentru a se comunica raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 08.05.2018lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 23.03.2018lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.02.2018pentru administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 09.01.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.01.2017, complet C8, în vederea comunicării cererii precizatoare către pârâtul M**** S****
Incheiere de sedinta din 02.11.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 2.11.2017, î ca urmare a admiterii cererii formulate de către petentă prin apărător, de acordarea a unui termen de depunere la dosar a precizărilor necesare stabilirii cadrului procesual
Incheiere de sedinta din 09.10.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.10.2017, complet C8, pentru a da posibilitatea petentei să-şi angajeze un apărător.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21.09.2017, complet C8, în vederea emiterii de adresă către Primăria com. Hilipceni şi către Comisia Locală pentru comunica dacă titlul de proprietate 121285 este valabil, a suferit modificară, precum şi situaţia suprafeţei de 2500 mp
Incheiere de sedinta din 09.08.2017