S***** B***** R*****
InculpatS* A**** R****** S** P*** R*********** L**** M******** M***** I****
Parte vătămatăS* A**** R****** S**
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2-C. pr. pen, raportat la art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul Ştefan Bogdan in prezent încarcerat la Penitenciarul Craiova, la următoarele pedepse: - 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, în stare de recidivă postexecutorie , faptă prevăzută de art.228 alin. 1-C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1-C. pen. - 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, în stare de recidivă postexecutorie , faptă prevăzută de art.228 alin. 1-C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1-C. pen. În baza art. 67 alin. (1) din C.pen. aplică inculpatului pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută conform art 68 alin 1 lit c C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din Codul penal, aplică inculpatului pe durata executării fiecărei pedepse principale, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Codul penal. Constată că infracţiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracţiunea de furt, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr.400 din 22.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin D.P. 971/04.07.2017, a Tribunalului Bucureşti, precum şi cu infracţiunea de furt, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin S.P. 590/27.04.2017, a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin neapelare, la data de 23.05.2017. În baza art. 38 rap. la art. 39 alin. 1, lit. b-C. pen, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 7 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 400 din 22.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin D.P. 971/04.07.2017, a Tribunalului Bucureşti, precum şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin S.P. 590/27.04.2017, a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin neapelare, la data de 23.05.2017, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani , sporită cu 9 luni, reprezentând , 1/3 din totalul celorlalte pedeapse, în total 2 ani şi 9 luni închisoare. Pedeapsa se va executa în condiţiile art. 60 C.pen., în stare de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 lit. a şi alin. 5 C.p. contopeşte pedespsele complementare şi accesorii, urmând ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 2 ani şi 9 luni închisoare: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani, se execută conform art 68 alin 1 lit c C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. -pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe durata pedepsei rezultante aplicate (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 40 alin. 3-C. pen, deduce din pedeapsa aplicată, durata pedepsei executate, respectiv durata reţinerii de 24 de ore, din data de 27.12.2016, astfel cum s-a reţinut prin S.P. 400 din 22.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin D.P. nr. 971/04.07.2017, a Tribunalului Bucureşti, precum şi durata pedepsei executate, de la data de 28.02.2017 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1237/2017 emis în baza Sentinţei penale nr. 400 din 22.05.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin D.P. 971/04.07.2017, a Tribunalului Bucureşti şi a mandatului de executare a pedepsei 1266/25.05.2017, emis în baza S.P. 590/27.04.2017, a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin neapelare, la data de 23.05.2017 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, corespunzător prezentei sentinţe. În baza art 397 alin 1 Cod proc. pen. raportat la art 19 alin 1,2,3,4,5 C.proc.pen., art 25 C.proc.pen. cu referire la art 1349 Cod civ. art 1357 Cod civ. art 1381 Cod civ. admite acţiunea civilă astfel cum a fost formulată de partea civilă S.C Altex România SRL şi obligă pe inculpatul Ştefan Bogdan Robert, la plata către aceasta a sumei de 2038,90 lei, reprezentând prejudiciu material. În baza art.274 alin.2 Cpp obligă inculpatul Ştefan Bogdan Robert, la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin 1 teza finală C.proc.pen, raportat la art. 272 C.proc.pen onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat , în cuantum total de 520 lei (260 lei cameră preliminară, 260 lei fond), rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.01.2018.
Hotarare 9/2018 din 04.01.2018În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amâna pronunţarea până la data de 04.01.2018. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2017În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 20.12.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017In raport de lipsa inculpatului, a cărui prezenta este obligatorie având in vedere ca nu a solicitat judecata in lipsa, acorda un nou termen de judecata. Ia act ca la dosar a fost depusa o cerere de constituire parte civila din partea persoanei vătămate S* A**** R****** S**. Ia act ca potrivit disp.art.353 alin.2 C .p.p. persoana vătămata S* A**** R****** S** dobandeste termen in cunoştinţa, urmând ca in baza art.259 alin.7 C.p.p. sa se reia procedura de citare cu inculpatul. Amână judecarea cauzei la 07.12.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017Se citeaza persoana vătămata SC Altex România SRL, la sediul societatii. Se emit adrese către Judecătoria Sector 2 Bucureşti sa înainteze sentinţa penala nr. 400 din 22.05.2017 si catre Judecătoria Constanta sa înainteze s.p. nr.590/27.04.2017, ambele cu menţiunea datei si modalităţii rămâneri lor definitive, a datelor încarcerării /liberării si a restului rămas neexecutat. In baza art.259 alin.7 c.p.p. se reia procedura de citare cu inculpatul. Amână judecarea cauzei la 26.10.2017 Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017