C***** I* M***** I***
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul CIOARA MIHAIL IOAN împotriva sentinţei penale nr.202/29.11.2016 pronunţată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr. 858/203/2016 şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa atacată, în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului CIOARA MIHAIL IOAN pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin.(1) C. pen. şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: Stabileşte pedeapsa de 2500 lei amendă penală (250 de zile amendă a câte 10 lei pe zi de amendă) pentru săvârşirea de către inculpatul Cioara Mihail Ioan a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin.(1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin.(10) C.proc.pen. În baza art. 83 alin. 1, 2 C. pen. şi art. 84 C.pen., amână aplicarea pedepsei de 2500 lei amendă penală pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. În baza art.85 alin.1 C.pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art.86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 şi art.89 C.pen., referitoare la cauzele de revocare şi de anulare a amânării aplicării pedepsei. În baza art.90 alin. 1 C.pen. constată că inculpatul nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din săvârşirea infracţiunii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravine prezentei decizii penale. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.02.2017.
Hotarare 167/2017 din 28.02.2017