Dosar 8594/118/2017 din 19.12.2017

sancţiune pentru neexecutare hotărâre


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8594/118/2017
Data dosar:
19.12.2017
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
sancţiune pentru neexecutare hotărâre
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.04.2018 la ora 12:00

    Complet: CA5
  • Încheiere

    ÎNCHEIERE Admite în parte cererea. Aplică Primarului Municipiului Constanţa amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 63/21.01.2016 definitivă prin Decizia civilă nr. 622/CA/19.09.2016. Acordă reclamantului penalităţi de întârziere în cuantum de 500 lei pe zi. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Constanţa ca neîntemeiată. Obligă pârâtul Primarul Municipiului Constanţa la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 700 lei reprezentând onorariu avocat. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 5.04.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheierefinalacameraconsiliu93/2018 din 05.04.2018
  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 12:00

    Complet: CA5
  • Amână pronunţarea

    ÎNCHEIERE Amână pronunţarea la data de 05.04.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD