P***** C****** G******* n** 0*********
InculpatP***** A**** S******** p*** r*********** P***** T******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul POSTEA CĂTĂLIN-GABRIEL la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin.1 şi alin 2 lit b, c, din codul penal cu aplicarea disp. art. 41 alin.1 cod penal, art. 396 alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 cod proc. penală. Conform disp. art. 67 alin. 2 cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, din cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. Conform art. 65 alin.1 cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, din cod penal ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Conform disp. art. 399 alin.1 şi alin.4 cod. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului Postea Cătălin-Gabriel, arestat în baza încheierii din 10.01.2017 pronunţată în dosarul nr. 284/233/2017 al Judecătoriei Galaţi. Conform disp. art. 404 alin.4 lit. a cod. proc. pen. şi ale art. 72 alin. 1 cod. penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 09.01.2017. Conform disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Postea Cătălin-Gabriel, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării. Conform disp. art. 19 cod. proc. pen. raportat la art. 397 cod. proc. penală obligă pe inculpat să plătească părţii vătămate Postea Alina Serafima prin reprezentant legal Pohrib Tincuţa, cu titlu de daune morale 20.000 lei. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 195 lei pentru partea vătămată va fi avansat către Serviciul de Asistenţă Juridică Lieşti din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului (delegaţie nr. 34/2017 avocat Braia Cristina). Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 260 lei în camera preliminară şi 260 lei la fond pentru inculpat va fi avansat către Serviciul de Asistenţă Juridică Lieşti din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului (delegaţii nr. 29/31.01.2017 şi nr. 30/31.01.2017 avocat Popa Cristina). Conform disp. art. 274 cod. proc. penală obligă pe inculpat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare, 1600 lei. Cu drept de apel. Pronunţată azi 27.04.2017 în şedinţă publică.
Hotarare 56/2017 din 27.04.2017În baza art. 362 din cpp raportat la disp. art. 208 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii de arestare preventivă a inculpatului POSTEA CĂTĂLIN GABRIEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 şi alin. 2 lit. b, c Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. În baza art. 362 alin.2 din Codul de Procedură Penală, în referire la art. 208 alin. 4 din Cod de Procedură Penală, menţine pe o perioadă de 60 de zile arestarea preventivă a inculpatului POSTEA CĂTĂLIN GABRIEL, începând cu data de 20.04.2017. Măsura dispusă se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa inculpatului POSTEA CĂTĂLIN GABRIEL. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru reprezentantul Ministerului Public, conform art. 205 alin. 1 teza I Codul de Procedură Penală. Contestaţia se depune la Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi. Amână pronunţarea pe fondul cauzei la data de 27.04.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2017, ora 14.30
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2017