B****** C* I**** R*****
InculpatA****** N******** D* A*********** F****** B********
Parte civilăB****** C*****
Parte responsabilă civilmenteB****** A*******
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 1639/P/2016 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani la data de 6 aprilie 2017 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Budeanu Ionuţ Răzvan pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia” prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art.113 alin. 3 Cod penal, în dauna părţii civile A****** N******** D* A*********** F****** B********. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul mai susmenţionat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 29 iunie 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.06.2017