S* G****** R******* S**
ReclamantM**** I** C******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MILOŞ ION CĂTĂLIN. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 344,65 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractelor de prestări servicii de telefonie mobilă intervenite între părţi şi neachitate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 60,21 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, conform clauzelor contractuale. Respinge capătul accesoriu de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, ca neîntemeiat. Respinge capătul principal de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, în cuantum de 1.561,67 lei, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Tulcea. Pronunţată astăzi, 24.07.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1939/2017 din 24.07.2017Amână pronunţarea la data de 24.07.2017. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 07.07.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2017Amână pronunţarea la data de 07.07.2017. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2017Amână cauza pentru comunicarea intampinarii.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017