O***** A********** L* A** B***** B*****
ReclamantO***** A**********
ReclamantA******* – D********* G***** – A************ J******** A F********* P****** T*****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca nefondată. Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie forţată a intervenientului ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU formulată de pârât. Admite acţiunea formulată de reclamantul O***** A**********, în contradictoriu cu pârâtul A.N.A.F. - D.G.R.F.P. GALAŢI - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE TULCEA. Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 2693 lei reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule, achitată cu chitan?a seria TS641 nr. 10000045790 din 01.10.2015 precum şi la plata dobânzii calculate conform Codului de Procedură Fiscală, de la data plăţii – 01.10.2015 şi până la plata efectivă. Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 569, 30 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică din data de 10.07.2017.
Hotarare 1179/2017 din 10.07.2017Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 10 iulie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2017