A**** A** A*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din 11.05.2017 emis în dosar nr. 3147/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul Aliev Ali-Ademov, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzută de art.335 alin.1 Cod Penal, si „uz de fals”, prevăzută de art.323 Cod Penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Aliev Ali-Ademov. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.08.2017
Incheierefinalacamerapreliminara1624/2017 din 28.08.2017