M***** I************
PârâtG******* I************
PârâtAdmite cererea având ca obiect „antrenarea răspunderii materiale”, formulată de reclamanta Proleader Insolv I.P.U.R.L., lichidatorul judiciar al S.C. Everything SRL, împotriva pârâtei Muraru Iulia - Camelia. Obligă pârâta Muraru Iulia - Camelia să plătească în contul debitoarei S.C. Everything S.R.L. suma de 987.237,92 lei, constând în pasivul neacoperit al acesteia potrivit tabelului definitiv consolidat actualizat nr. 2 al crean?elor împotriva averii debitorului, înregistrat sub nr. 199/8710 din 08.10.2020. Executarea silită împotriva pârâtei se va face potrivit dispozi?iilor Codului de Procedură Civilă, cu excep?ia cazurilor când prin lege se dispune altfel. Sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, în temeiul tabelului definitiv actualizat nr. 2 al crean?elor, pus la dispozi?ia sa de practicianul în insolven?ă. Cu apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronun?ată azi, 23.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 145/2021 din 23.03.2021Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta de la acest termen de judecată, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 153 Cod procedură civilă,
Incheiere de sedinta din 22.02.2021Înaintează cauza către completul C5FF, învestit cu judecarea fondului cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.12.2020Menţine suspendarea. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.07.2017.
Incheiere suspendare din 14.07.2017