Dosar 8784/245/2017 din 30.10.2017

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8784/245/2017
Data dosar:
30.10.2017
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 10:30

    Complet: Civil 29 CC ( fost CCOM5CC)
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. FIRE CREDIT S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul DINU IONUŢ, având ca obiect pretenţii – cerere cu valoare redusă. Obligă pârâtul DINU IONUŢ la plata sumei de 974,66 lei, din care 644,18 lei reprezintă debit principal şi 330,48 lei reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.12.2014, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi calculate asupra debitului principal de 537,38 lei, de la data de 01.01.2015 şi până la data de 07.04.2015. Respinge capătul de cerere privind despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului ca neîntemeiat. Obligă pârâtul DINU IONUŢ la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxa de timbru. Executorie. Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Dolj, apel ce se va depune la Judecătoria Craiova. Data in Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 10.01.2018.

    Hotarare 69/2018 din 10.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD