C***** P******* - P*** P*****
PetentR***** L*******************
IntimatAdmite cererea de înlocuire a amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petenta Comuna Pătrăuţi -prin primar, în contradictoriu cu intimatul R***** L******************* domiciliat în comuna Pătrăuţi nr.416, jud.Suceava. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 2000 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr.2187781 din 28.03.2015 încheiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, respectiv activităţi de interes edilitar-gospodăreşti, pe durata a 229 de ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 noiembrie 2017.
Hotarare 4882/2017 din 29.11.2017