I***** C******* M****
PetentI************ D* P****** A* J******** B****
IntimatRespinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul I***** C******* M****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, şi, în consecinţă: Menţine, ca legal şi temeinic, procesul verbal de contravenţie seria PBHX nr. 0136760/27.05.2017 încheiat de Serviciul Rutier din cadrul intimatului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29 ianuarie 2018.
Hotarare 408/2018 din 29.01.2018în vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2018Admite abţinerea doamnei judecător Anamaria Chichineşdi de la soluţionarea cauzei care face obiectul dosarului nr. 8862/271/2017 al Judecătoriei Oradea. Menţine actele efectuate de doamna judecător Anamaria Chichineşdi în dosarul nr. 8862/271/2017 până la formularea declaraţiei de abţinere. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei unui alt complet de judecată care judecă în aceeaşi materie. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 8 august 2017.
Incheiere abtinere din 08.08.2017