T*** V***** I***
InculpatA***** M*****
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** S****
Parte civilăS******** J******* D* A******** S****
Parte civilăS******* O******** C******** J*** S****
Parte civilăÎn baza art. 193 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C.p.p., condamnă inculpatul TATU VASILE-IOAN la pedeapsa de 2.175 lei amendă penală (145 zile-amendă x 15 lei amendă/zi) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Potrivit art. 63 C.p., atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Ia act de faptul că persoana vătămată A***** M***** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 19, 23, 86, art. 397 C.p.p., art. 1349, 1357, 1372, 1381, 1382, 1385-1387 C.civ. şi Legii 95/1996, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** S**** şi obligă inculpatul la plata în favoarea acestei părţi civile a sumei de 137,29 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere până la stingerea totală a debitului. În baza art. 19, 23, 86, art. 397 C.p.p., art. 1349, 1357, 1372, 1381, 1382, 1385-1387 C.civ. şi Legii 95/1996, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN SIBIU şi obligă inculpatul la plata în favoarea acestei părţi civile a sumei de 408,95 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere până la stingerea totală a debitului. În baza art. 272, 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.01.2018.
Hotarare 29/2018 din 29.01.2018pentru efectuarea unor adrese către S******* C***** J******* D* U****** S****, S******** J******* D* A******** S****, precum şi către Spitalul oră?enesc Cisnădie, jud. Sibiu, pentru a preciza dacă înţeleg să se constituie părţi civile în cauză, în caz afirmativ să indice fiecare cu ce sumă; precum şi de a depune la dosar toate actele medicale privind persoana vătămată; precum şi citarea acesteia din urmă, cu men?iunea de a indica cu ce sumă înţelege să se constituie parte civilă în cauză şi ce reprezintă aceasta, dar şi de a i se aduce la cunoştinţă faptul că, are posibilitatea de a se împăca cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 11.12.2017