D****** M*****
CondamnatÎn baza art. 597 al. 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 598 alin. 1 lit. d C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de persoana condamnată D****** M*****, prezent încarcerat în Penitenciarul Focşani. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat Amăriuţei Valentin, cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2300/24.10.2017 emisă de Baroul Vrancea) în cuantum de 130 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2017
Hotarare 1585/2017 din 10.11.2017Fiind necesară revenirea cu adresă către penitenciar pentru a se solicita ataşarea de copii ale mandatului şi sentinţei penale în baza cărora petentul a fost încarcerat
Incheiere de sedinta din 27.10.2017Pentru ataşarea de copii ale mandatului şi sentinţei penale în baza cărora petentul a fost încarcerat, Impunându-se asigurarea apărării din oficiu a condamnatului,
Incheiere de sedinta din 20.10.2017