O**** M****
InculpatÎn baza art. 222 Cod proc. penală, respinge ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul O**** M****. În baza art.237 alin.2 – Codul de procedură penală, rap. la art. 222 – Codul de procedură penală combinat cu art.202 alin.4 şi art.211 Cod proc. penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului O**** M**** cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art.215 alin.1 Cod proc. penală, pe durata controlului judiciar, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau judecătorul de cameră preliminară cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, desemnat cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat. În baza art.215 alin. 2 Cod proc. penală, impune inculpatului ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu comunice pe nicio cale cu persoanele vătămate Mutu Adina Georgiana domiciliată în Câmpina, str. Câmpului nr. 38, judeţul Prahova, Bran Ionela Gratiela domiciliată în comuna Valea Doftanei, sat Teşila str. Irisului nr. 81, judeţul Prahova, Sorobea Elena domiciliată în comuna Poiana Câmpina, judeţul Prahova, Cheroiu Elena Roxana, domiciliată în comuna Gusoieni, sat Spirleni, judeţul Vâlcea, Ivan Valentina Marilena domiciliată în comuna Brăeşti, sat Brăeşti, judeţul Buzău. În baza art.215 alin.3 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova şi organelor de frontieră. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, pentru inculpat şi pentru Ministerul Public. Cercetată şi pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 19.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire 528/2017 din 19.12.2017