C**** T*** S******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal raportat la art. 43 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul C**** T*** S****** - , la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule care necesită permis de conducere categoria „B”, prev. de art.66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, pe o perioadă de 4 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 ali.1 lit. c) Cod penal. În baza art.65 alin.1, 3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerci?iul autorită?ii de stat şi dreptul de a conduce vehicule care necesită permis de conducere categoria „B”. În baza art. 104 alin.2 Cod penal revocă restul rămas neexecutat respectiv 1044 zile închisoare din pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare stabilită prin sentin?a penală nr. 83/12.10.2010 a Judecătoriei Lipova, dosar nr. 400/2010, definitivă prin decizia penală nr. 126/31.01.2011, pronun?ată de Curtea de Apel Timi?oara. În baza art. 104 alin.2 Cod penal raportat la 43 alin.1 Cod penal dispune adăugarea la pedeapsa de 1 (un) an închisoare stabilită prin prezenta sentin?ă penală a restului rămas neexecutat din sentin?a penală nr. 83/12.10.2010 a Judecătoriei Lipova, respectiv 1044 zile închisoare, urmând ca inculpatul în final să execute pedeapsa de 1 (un) an şi 1044 zile închisoare în regim de deten?ie. În baza H.P. nr. 7/2018 pronun?ată de Î.C.C.J., publicată în Monitorul Oficial nr. 548 din 2.07.2018 scade din pedeapsa de 1 (un) an şi 1044 zile închisoare, 90 de zile considerate ca executate, având în vedere condi?iile de deten?ie necorespunzătoare. În baza art.274 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care cuprinde şi cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA Arad a sumei de 260 lei, onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică din data de 18.12.2018.
Hotarare 2329/2018 din 18.12.2018In temeiul disp.art. 391 alin. 2 Cpp amână pronuntarea la data de 18.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2018AP: 14.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018T:06.12.2018, pentru a da posibilitate inculpatului sa se prezinte in fata instantei.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018T:08.11.2018, pentru a se prezenta aparatorul ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 01.11.2018Repune cauza pe rol si fixeaza termen de judecata la data de 01.11.2018, pentru emiterea unei adrese catre PMS Arad.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018In temeiul disp. art. 391 alin. 1 Cpp fixeaza termen de pronuntare la data de 04.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2018T:20.09.2018, pentru a da posibilitate inculpatului sa se prezinte in fata instantei.
Incheiere de sedinta din 14.06.2018T:14.06.2018, pentru emiterea unui mandat de aducere pentru martora lipsa.
Incheiere de sedinta din 10.05.2018T:10.05.2018, pentru repetarea procedurii de citare cu martora lipsa la acest termen.
Incheiere de sedinta din 19.04.2018T:19.04.2018, pentru repetarea procedurii de citare cu martorii lipsa si emiterea unor mandate de aducere pentru acestia.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018T:29.03.2018, pentru repetarea procedurii de citare cu martorii.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018T:22.02.2018, ora 11,00, pentru audierea martorilor.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018T:25.01.2018, pentru repetarea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017T:07.12.2017, pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul şi emiterea unui mandat de aducere pentru acesta.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017T:19.10.-2017, pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 21.09.2017