S**** S****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6803/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul S**** S****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S**** S****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.07.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara1087/2017 din 28.07.2017