P**** B*****
InculpatRespinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării plîngerii, invocată de Ministerul Public. În baza art. 213, alin. 6 – Codul de procedură penală admite plîngerea formulată de inculpatul P**** B*****, împotriva Ordonanţei nr. 110/P/2016 din data de 15 decembrie2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Modifică obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului, după cum urmează: a) înlătură obligaţia constînd în: - să nu depăşească limita teritorială a României decît cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent. b) menţine restul obligaţiilor impuse în sarcina inculpatului, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi de către procuror. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. În baza art. 275, alin. 3 – C.p.p. cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului. Prezenta încheiere se comunică inculpatului, Ministerului Public, Inspectoratului General de Poliţie al Municipiului Bucureşti, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 21 decembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 532/2017 din 21.12.2017Amână pronunţarea la data de 21.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2017