A******* G*******
InculpatA******* C*****
InculpatÎn baza art.208 al.5 Cpp rap.la art. 211 Cpp, art.214 Cpp menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Ordonanţa nr. 2179/P/2017 din 20.03.2017, de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sector 6 faţă de 1.inculpatul A******* G*******, cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată, prev. de art. 335 alin 2 Cp cu aplic. art. 35 alin 1 Cp, 2. inculpatul A******* C*****, cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunii de ultraj, prev. de art. 257 alin 1 ?i 4 rap la art. 193 alin 2 din Codul penal, pe o durată de 60 de zile fiecare, de la data rămânerii definitive a prezentei. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpa?ii vor respecta următoarele obliga?ii: a) Să se prezinte la organele de urmărire penală,judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) Să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la DGPMB – Sec?ia nr. 20 Poli?ie – Biroul de Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul României fără încuviin?area procurorului care a dispus măsura; Inculpa?ilor li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpa?i a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de către DGPMB – Sec?ia nr. 20 Poli?ie – Biroul de Supravegheri Judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu privire la măsura controlului judiciar. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.09.2017.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 12.09.2017